Preşedinții Ucrainei şi Rusiei urmează să se întâlnească în următoarele săptămâni la Paris

Preşedinții Ucrainei şi Rusiei urmează să se întâlnească în următoarele săptămâni la Paris

 

Întâlnirea va avea loc în cadrul unui summit ce-i va reuni şi pe preşedintele francez şi cancelarul federal german, în încercarea de a face să avanseze procesul de pace în estul Ucrainei.

Diplomaţia ucraineană a încercat sâmbătă să risipească temerile asupra riscurilor de concesii dezavantajoase din partea Preşedintelui Ucrainei odată cu apropierea unui summit cvadripartit alături de Rusia, Franţa şi Germania. Preşedintele Zelenski nu este înalt, însă este puternic fizic, va fi dificil să-l forţezi la concesii controversate în timpul summitului în formatul Normandia, a ironizat ministrul ucrainean de Externe, Vadym Prystaiko. Șeful diplomației de la Kiev și-a exprimat încrederea că susținerea Ucrainei din partea Occidentului nu a slăbit. Printre subiectele cele mai controversate de pe agenda summit-ului din capital franceză se numără organizarea de alegeri locale în teritoriile separatiste.