El amenință și înaintează mereu ultimatumuri.
Dintotdeauna Kremlinul a încercat să ia ceva de la Ucraina, de aceea cu actualul regim nu avem despre ce vorbi, negocierile sunt posibile, dar cu o altă Rusie, a declarat Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, în interviul pentru CNN. „Începând cu data de 24 februarie, conducerea Rusiei a înaintat doar ultimatumuri. Denazificare, denaționalizare, toate problemele rușilor încep cu „de”, rușii în permanență doresc să ne priveze de ceva cu forța și pe pământul nostru. Am mai spus anterior că nu am despre ce vorbi cu acest om! Nu am închis ușile, dar sunt gata să negociez, doar cu o Rusie care vrea cu adevărat pace, o Rusie care va recunoaște că este ocupant și va fi gata să plătească despăgubiri oamenilor noștri. Cotropitorii trebuie să întoarcă totul – pământurile noastre, drepturile, libertățile, banii, dar mai ales să restabilească echitatea. Or, pentru părinții care și-au pierdut copiii în acest război, recompensarea bunurilor materiale este prea puțin, banii nu mai sunt pentru ei o prioritate. Restabilirea echității și adevărului – iată ce este foarte important pentru noi. Din păcate, nu am auzit din partea Moscovei asemenea declarații, nici de la Vladimir Putin, nici de la altcineva din conducerea Rusiei”, a menționat Volodymyr Zelenski.