Comisia Europeană propune reformarea Organizației Mondiale a Comerțului, prezentând deja primele idei, notează UNIAN. Comisarul European pe problemele comerțului, Cecilia Malstrom, a relevat că OMC nu s-a putut adapta la provocările economiei globale, de aceea necesită unele schimbări. Astfel, Comisia Europeană a publicat deja primul pachet de idei privind modernizarea OMC. Documentul va fi prezentat partenerilor părții europene la 10 septembrie curent la Geneva. Potrivit Comisarului European pentru comerț, lumea s-a schimbat, iar Organizația – nu. De aceea, a sosit timpul să facem în așa fel, încât sistemul respectiv să poată soluționa problemele economiei globale moderne și UE trebuie să joace un rol de frunte în cest sens, a spus Cecilia Malstrom. De menționat că ideile Comisiei Europene privind modernizarea OMC se referă la trei domenii principale: renovarea regulilor de comerținternațional, intensificarea rolului OMC drept organ de monitorizare și ieșirea din impasul creat în sistemul de reglementare a litigiilor organizației, notează aceeași sursă.