Guvernul Ucrainei a decis luni să interzică tranzitul camioanelor înmatriculate în Rusia pe teritoriul Ucrainei.
Decizia a fost luată ca răspuns faţă de o măsură similară luată duminică de Ministerul rus al Transporturilor. Ucraina a suspendat temporar permisele de tranzit pentru vehiculele de transport marfă înmatriculate în Rusia până când va primi explicaţii şi până când disputa va fi soluţionată, a declarant șeful Executivului de la Kiev, Arseni Iaţeniuk, acuzând totodată Moscova că prin restricţiile impuse a încălcat normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Ministerul rus al Transporturilor a anunţat sâmbătă că va interzice intrarea în Rusia a camioanelor înmatriculate în Ucraina, motivând această decizie prin faptul că militanţi naţionalişti ucraineni au blocat camioane ruse atât în Ucraina, cât şi la frontiera sa de vest. Interdicţia nu se aplică în cazul camioanelor ucrainene care au ca destinaţie finală Kazahstan. Peste o sută de camioane ruse aflate pe rute între Rusia şi state membre ale Uniunii Europene sunt reţinute din 11 februarie pe teritoriul ucrainean, în timp ce alte 500 de vehicule de mare tonaj sunt blocate la frontiera de vest a Ucrainei. Polonia şi-a închis deja frontierele pentru camioanele înmatriculate în Rusia, ca urmare a expirării acordului de tranzit dintre cele două ţări.