Rusia continuă să utilizeze dronele iraniene împotriva Ucrainei

Rusia continuă să utilizeze dronele iraniene împotriva Ucrainei

 

Și ministrul Afacerilor Externe de la Kiev, Dmytro Kuleba, i-a chemat, pentru a câta oară, pe aliați să nu șovăie în ceea ce privește acordarea sistemelor de apărare antiaeriană Ucrainei.

Ministrul a spus că o parte din rachetele lansate asupra cele mai importante ale infrastructurii au fost interceptate de forțele antiaeriene. Anume apărarea antiaeriană salvează viețile cetățenilor ucraineni. Ministrul i-a chemat pe parteneri să nu șovăie cu adoptarea hotărârii cu privire la acordarea sistemelor de apărare antiaeriană Ucrainei. La 22 octombrie Rusia a lansat asupra Ucrainei 36 de rachete, majoritatea dintre ele fiind doborâte.    

În noaptea dinspre 23 octombrie Rusia a încercat „în mod tradițional” să atace sudul Ucrainei cu aparate nepilotate sinucigașe de producție iraniană. Forțele Armate ucrainene au doborât 16 unități „Shahed”, informează surse ale comandamentului Forțelor antiaeriene ale Ucrainei. Rusia continuă să utilizeze dronele iraniene împotriva Ucrainei. Kremlinul, însă, continuă să nege folosirea lor, iar autoritățile de la Teheran afirmă că Iranul nu-i livrează astfel de arme Rusiei. Iranul minte că nu-i vinde Rusiei armament, există o înțelegere cu privire la vânzarea a mii de unități, a declarat Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, într-un interviu pentru canalele de televiziune canadiene  CTV și CBC. „Iranul le livrează rușilor drone, le vinde moarte pentru ucraineni, aceasta este o înțelegere a lor pe bani. Iată astfel de bani pătați cu sânge câștigă Iranul. Ei pot să spună: „Noi nu am cumpărat nimic, demonstrați-ne decontările financiare”. Noi, însă, vorbim despre lucruri concrete – Iranul a transmis drone, cu ajutorul cărora rușii i-au ucis și continuă să-i ucidă pe ucraineni. Nu una, nu două și nu cinci, ci sute de aparate nepilotate. Știm că există înțelegeri referitoare la livrarea a mii de drone, însă câteva sute au fost transmise precis. Noi nu le putem da crezare”, a spus Președintele Ucrainei.