Despre aceasta a informat șeful Administrației Militare Regionale Donețk, Pavlo Kyrylenko.
În momentul de față, la Liman se cunoaște despre două înhumări. Una dintre acestea numără circa 200 de morminte. Numărul exact în cea de-a doua urmează încă să fie stabilită.
Ucrainenii își amintesc până acum cu groază despre zilele trăite sub ocupație. Locuitoarea satului Grebenivka, doamna Oksana, a relatat că fiicele sale, cu vârste de 3 și 7 ani, au avut mult timp frică de oamenii în uniformă militară. La alungarea fricii le-au ajutat dulciurile. Doamna Oksana își amintește cum de Paști a copt, împreună cu fiicele, diferite dulciuri și pască pentru militarii ucraineni. Când au apărut militarii, copiii s-au speriat. „Când au ieșit afară și i-au văzut pe militari, fetele au început să țipe: „Mamă, ei o să ne împuște!”. Fiica mai mare, în genere, nu vorbea. Când i-a întins militarului pasca, a făcut un pas înapoi și l-a rugat: „Numai nu mă împușca”. Bravii apărători le-au îmbrățișat și le-au sărutat mâinile”, își amintește doamna Oksana.
De atunci fetițele îi întâmpină pe apărători, îi servesc cu bomboane, le dăruiesc desenele lor și se gândesc cum să ajute armata ucraineană. Ele au realizat fructe, au adunat o mie de grivne, pe care au transferat-o voluntarului Serghii Prytula pentru cumpărarea unui satelit atât de necesar Forțelor Armate ale Ucrainei.