Informația a fost confirmată de primarul orașului, Mykola Bakșeev.
Au fost distruse în totalitate două case de locuit. Din cauza stării de avarie a fost necesară deconectarea provizorie de la apeduct a unor străzi din zona veche a orașului.
Încă o casă de tortură a trupelor ruse a fost descoperită de către colaboratorii Serviciului Securității al Ucrainei în localitatea Lypți din regiunea Harkiv. Potrivit surselor din cadrul serviciilor speciale ucrainene, ea a fost amenajată în încăperea așa-numitei „miliții populare a autoproclamatei Republici Populare Lugansk”. Teroriștii ruși îi țineau forțat și îi torturau acolo pe localnicii, care au refuzat să colaboreze cu ocupanții. După torturi strașnice ocupanții îi duceau pe cei întemnițați pe teritoriul Rusiei. Fotografiile și mărturiile din această casă de torturi vor fi transmise Curții Internaționale a ONU de la Haga, informează Serviciul Securității al Ucrainei.