Împreună cu Rafael Grossi a părăsit Centrala și o parte a delegației.
Ceilalți inspectori își continuă activitatea. Misiunea AIEA a reușit să vadă „lucrurile-cheie” în primele ore de aflare pe teritoriul temporar ocupat al CNE Zaporijjia, a declarat conducătorul delegației. Această stare de lucruri a generat îngrijorarea reprezentanților autorităților ucrainene. Doar Agenția dispune de algoritme concrete pentru studierea situației la o centrală atomică și cercetarea unui reactor atomic. În prezent, nu este clar dacă au reușit membrii misiunii să facă acest lucru. Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski este îngrijorat ca un asemenea format al vizitei să nu devină o excursie fără sens. „În timpul întrevederii mele cu domnul Rafael Grossi și membrii delegației AIEA la Kiev am convenit că membrii misiunii vor fi însoțiți neapărat de jurnaliști de la mediile ucrainene și străine. Ocupanții nu le-au permis reprezentanților presei să intre la Centrală. În schimb, au organizat pentru membrii misiunii un show regizat de propagandiștii lor. Spre regret, inspectorii nu i-au apărat pe reprezentanții presei. Principalul lucru, care trebuia făcut, constă în demilitarizarea Centralei și a zonei din jurul ei. Anume acesta este scopul principal al eforturilor depuse de partea ucraineană și de comunitatea internațională. Deocamdată nu am auzit apeluri de acest gen adresate rușilor de către AIEA, deși am vorbit despre așa ceva cu domnul Grossi la Kiev”, a precizat Președintele Volodymyr Zelenski.