Lupte crâncene au loc și în Donbas

Lupte crâncene au loc și în Donbas

 

Rusia nu renunță la încercările de a acapara întregul teritoriu al regiunii Donețk, însă Armata Ucraineană împiedică orice planuri de ofensivă ale inamicului.

Răzbunându-se, cotropitorii ruși distrug totul în jur. Continuă evacuarea obligatorie a populației pașnice din regiunea Donețk. Pe teritoriile temporar ocupate este foarte gravă situația umanitară, or, rețelele comunale au fost bombardate, nimeni nu repară casele de locuit, instituțiile medicale sau magazinele. Localnicii sunt lipsiți de apă potabilă, curent electric, gaz, produse alimentare și medicamente. 

Locuitorii pașnici încearcă să părăsească teritoriile ocupate de ruși. Drept răspuns, inamicul rus lansează tiruri de foc asupra coloanelor de refugiați, așa precum s-a întâmplat recent în regiunea Zaporijjia, mărturisește primarul de Melitopol, Ivan Fedorov. „Melitopol-ul este un nod de evacuare, din care oamenii se îndreaptă spre satul Vasylivka, de unde apoi pleacă pe teritoriul controlat de Guvernul Ucrainei. Aceasta este singura arteră. În ajun, am fixat un caz foarte trist, când rașiștii au permis unei coloane de mașini din Vasylivka să intre în „zona gri”, iar apoi au deschis foc asupra civililor care încercau să se evacueze. Exploziile s-au produs la o distanță de 50-100 metri de mașinile civililor. Oamenii erau foarte înspăimântați, se ascundeau după mașini, din fericire, jertfe umane nu avem, dar înțelegem bine cu toți că teroriștii ruși fac totul pentru ca populația pașnică să nu părăsească teritoriile temporar ocupate, pentru a-i folosi în continuare pe civili drept scut viu de apărare”.