Această activitate diplomatică este deosebit de importantă pentru securitatea europeană în contextul încercării de a stabili un dialog cu Rusia. În acest context, Blocul NATO își coordonează propriile viziuni asupra situației curente din Ucraina. La 10 ianuarie, în prima zi a săptămânii, înainte de negocierile americano-ruse de la Geneva, a avut loc şedinţa Comisiei NATO-Ucraina, condusă de Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg. La şedinţa Comisiei NATO-Ucraina a participat vicepremierul ucrainean pentru integrare europeană și euroatlantică, Olga Stefanişina. Tot la 10 ianuarie, la Geneva a avut loc întâlnirea delegaţiilor Rusiei şi SUA privind „garanţiile de securitate”, înaintate de Moscova. Este prima din cele trei runde de negocieri referitoare la cerinţele Federaţiei Ruse despre controlul asupra armamentului şi neextinderea NATO. SUA au abordat chestiunea pericolului intervenţiei trupelor ruse în Ucraina. Experții în materie își exprimă părerile pe marginea raționalității acestor consultări și întâlniri diplomatice. Iată ce a spus despre caracterul productiv al tratativelor pentru soluționarea problemei ucrainene Serghii Djerdj, șeful Asociației „Liga civică panucraineană „Ucraina-NATO”: „Cred că fiecare dintre aceste întâlniri va avea o importanță deosebită pentru Ucraina. Rusia și-a schițat poziția. Ea a înaintat un ultimatum în cea mai dură formă, așa precum o face de obicei. Rusia se adresează Statelor Unite în problema extinderii Blocului NATO, însă uită că NATO este o organizație internațională, în componența căreia intră 30 de țări. În afară de Statele Unite trebuie să se țină cont de părerea celorlalte 29 de state-membre. Însă, Moscova consideră că acestea nu au nici o influență asupra situației și nu decid nimic. Această stare de lucruri ar trebui să se răsfrângă asupra Bruxelles-ului, Berlinului și Parisului. Germania și Franța au fost întotdeauna loiale cu Federația Rusă, iar Kremlinul dimpotrivă – se comportă în așa mod de parcă nu le-ar vedea în calitate de subiecți care influențează asupra poziției NATO”.