Acordurile de la Minsk au un anumit potențial în ceea ce privește soluționarea problemelor umanitare ale populației ucrainene de pe teritoriile temporar ocupate
14.12.2021 р., 13:35
Peste 50 la sută dintre cetățenii ucraineni consideră că Ucraina trebuie să poarte tratative directe cu Rusia în privința reglementării conflictului din Donbas, precum și că înțelegerile de la Minsk necesită schimbări.
Despre aceasta atestă datele sondajului de opinie, efectuate de către grupul sociologic „Rating”. Există, oare, șanse reale că în timpul imediat următor acordurile de la Minsk vor fi revăzute și la formatul Normandia se vor alătura Statele Unite ale Americii și Marea Britanie? Iată ce a spus în legătură cu aceasta expertul pe problemele securității regionale din cadrul Institutului național de cercetări strategice, Oleksii Ijak: „Consider că în imaginația cetățenilor ucraineni nimic nu s-a schimbat: toți cred că acesta este un război dintre Ucraina și Rusia și pentru reglementarea situației sunt necesare tratative directe între cele două state. Însă, Rusia nu dorește să negocieze direct în privința acestor teritorii și a Republicii Autonome Crimeea, pe care a anexat-o în mod nelegitim. Moscova dorește să poarte tratative pentru a schimba politica internă a Ucrainei și are în acest sens mai multe cerințe, în special, cu caracter umanitar și ideologic. În opinia Moscovei, Ucraina trebuie să îndeplinească aceste cerințe și atunci ceva se va schimba. Conform sondajelor efectuate de grupul „Rating” majoritatea ucrainenilor cunosc superficial conținutul acordurilor de la Minsk, însă consideră că ele urmează să fie revizuite. Ucraina a făcut multe cedări în cadrul acordurilor de la Minsk. Principalul compromis a fost făcut acum câțiva ani când Ucraina a consimțit să examineze aspectele politice ale acestor acorduri concomitent cu cele ce țin de securitate. Acest lucru, însă, nu a dus la nimic”.
Cu toate acestea, potrivit expertului, acordurile de la Minsk au un anumit potențial în ceea ce privește soluționarea problemelor umanitare ale populației ucrainene de pe teritoriile temporar ocupate. Însă, după părerea majorității funcționarilor ucraineni, dar și a societății, obținerea reglementării definitive a situației cu ajutorul acordurilor de la Minsk este imposibilă dacă ele nu vor puțin schimbate.