Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că în Alianţă nu există un consens pentru a o invita pe Ucraina să devină membru deplin al organizaţiei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că în Alianţă nu există un consens pentru a o invita pe Ucraina să devină membru deplin al organizaţiei

 

„Pentru a deveni membru al NATO, ţara respectivă trebuie să corespundă standardelor NATO. Noi le ajutăm în modernizare, în lupta împotriva corupţiei, însă cei 30 de membri ai Alianţei urmează să-şi dea consimţământul. În momentul de faţă la noi nu există un consens referitor la invitarea Ucrainei să devină membru deplin al NATO”, a subliniat Jens Stoltenberg în interviul pentru „Axios”, citat de publicaţia ucraineană „Evropeiska pravda”.

La întrebarea jurnalistului cum ar proceda NATO, dacă Rusia va încerca o nouă invazie în Ucraina, Secretarul general a răspuns că săptămâna trecută s-a întâlnit cu Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, şi ştie că „acesta vrea mai mult, calitatea de membru cu drepturi depline”.  Jurnalistul a opinat că Zelenski doreşte o apărare reală de agresiunea Rusiei şi a amintit că Ucrainei i s-au făcut promisiuni la Summit-ul NATO de la Bucureşti din 2008, dar nu s-a întâmplat nimic şi Rusia a invadat şi a ocupat o parte a teritoriul Ucrainei. „Nu este just să se spună că nu s-a întâmplat nimic: deşi ele nu u devenit membre, dar s-a întărit parteneriatul nostru şi conlucrarea a devenit mai strânsă”, a răspuns Jens Stoltenberg, accentuând că asupra Ucrainei nu acţionează articolul 5 al Acordului NATO privind apărarea colectivă.