Rusia a folosit întotdeauna gazele drept armă, iar Ucraina a fost întotdeauna o țintă a agresiunii energetice a Kremlinului. Evenimentele din toamna lui 2021 în Europa ne îndeamnă să privim în urmă, la celelalte așa-numitele „războaie ale gazelor” și la impactul acestora, pentru a putea prevedea cu mai multă acuratețe viitoarele acțiuni ale Rusiei și pentru a îi înțelege tacticile și motivațiile, scrie politologul Evhen Magda, director executiv al Institutului de Politici Mondiale de la Kiev.
După alegerile prezidențiale din 2019, puterea politică din Ucraina s-a schimbat, iar acest lucru a schimbat formatul relațiilor energetice dintre Ucraina și Rusia, care pot fi descrise acum ca fiind neutre. La 30 decembrie 2019, la scurt timp după întâlnirea „Normandia Patru” de la Paris, Rusia și Ucraina au semnat acordul pe 5 ani privind tranzitul gazelor prin Ucraina. Volumul de tranzit garantat a fost stabilit la 65 de miliarde de metri cubi în 2020 și 40 de miliarde de metri cubi pentru toți anii următori. Această cantitate este suficientă pentru o funcționare corectă a sistemului de transport al gazelor din Ucraina, dar nu suficientă pentru o funcționare eficientă din punct de vedere economic. Ucraina a pierdut 12,2 miliarde de dolari în procese împotriva Gazprom, dar a primit 2,9 miliarde de dolari în urma deciziei Curții de Arbitraj de la Stockholm. Era evident că Gazprom spera la o lansare mai rapidă a gazoductului NordStream 2, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Vladimir Putin și Volodimir Zelensky au discutat problemele legate de gaz în cadrul unei întâlniri în formatul Normandia, ceea ce indică natura lor politică.
Din păcate, Ucraina este o dovadă vie că întârzierile în reformele energetice și încrederea în Kremlin pot fi costisitoare. Deși Ucraina a aderat la Carta Energetică a UE, este prea devreme să spunem că sectorul energetic este securizat – probabil deoarece Rusia continuă să privească sectorul energetic ca pe o arenă pentru acțiunile sale agresive, scrie analistul.
