Potrivit Oficiului prezidențial, despre aceasta el a declarat în timpul întâlnirii cu reprezentanții comunității ucrainene din New-York, în cadrul căreia liderul de la Kiev a înmânat și distincții de stat.
În special, Volodymyr Zelenski a propus să fie introdusă cetățenia dublă pentru ucrainenii care locuiesc peste hotarele țării. Totodată, Președintele ucrainean a specificat că nu pot primi cetățenie dublă persoanele care trăiesc pe teritoriile țărilor neprietenoase față de Ucraina, astfel, atitudinea față de problema respectivă trebuie să fie cumpătată, cu luarea în considerare a tuturor momentelor dificile. Șeful statului a accentuat importanța restabilirii păcii în țara noastră, renovării respectului față de Ucraina și istoria poporului ucrainean. Volodymyr Zelenski a menționat că, în prezent, continuă reconstrucția monumentelor istorice. „La acest capitol, avem nevoie de tot sprijinul partenerilor internaționali: ambasadelor din străinătate, liderilor de stat și capilor de biserici, tuturor celor care sunt capabili să ne ajute la restabilirea păcii în Ucraina”, a subliniat Președintele.