Reprezentantul delegaţiei ucrainene la Grupul de Contact Trilateral, Oleksii Arestovyci, apreciază verosimilitatea întâlnirii în Formatul Normandia în decursul lunii apropiate ca fiind foarte redusă.
„Cred că nu ne putem aştepta ca întâlnirea să aibă loc în timpul imediat următor. Deoarece în toate ţările membre ale Formatului Normandia au loc foarte multe evenimente politice. În septembrie vor avea loc alegeri în Duma de stat a Rusiei, alegerile în Adunarea Federală a Germaniei şi campania alegerilor prezidenţiale în Franţa vor începe tot în septembrie. Este o istorie foarte complicată. Şi la noi, respectiv, va avea loc vizita de stat, mai adăugăm aici şi aplicaţiile belaruse-ruse „Vest-2021” şi gruparea de trupe cu un efectiv de 100 mii la frontierele noastre”, a declarat Oleksii Arestovici. „După părerea mea, se va putea vorbi mai serios despre o astfel de întâlnire după întâi octombrie. Dar noi oricând suntem gata pentru o astfel de întâlnire, fiindcă suntem interesaţi în reglementarea paşnică, în aceea ca să nu-şi piardă viaţa în Donbas oameni paşnici şi militari. Voi sublinia – din ambele părţi. Războiul trebuie încheiat”, a declarat speakerul delegaţiei ucrainene în Grupul de Contact Trilateral.