Majoritatea ucrainenilor se pronunță împotriva tezei din articolul lui Putin

Majoritatea ucrainenilor se pronunță împotriva tezei din articolul lui Putin

 

Majoritatea locuitorilor Ucrainei (55 la sută) nu sunt de acord cu recenta declarație a președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, cum că „rușii și ucrainenii sunt un singur popor, care aparțin de același spațiu istoric și spiritual”.

În același timp, 41 la sută dintre cei chestionați sunt de acord cu această afirmație, atestă datele sondajului sociologic, efectuat de grupul „Rating”. Teza „unui singur popor” este susținută în regiunile din estul țării și printre enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscova). În schimb în zonele centrale și de vest ale Ucrainei această idee este respinsă. Sondajul a fost efectuat în toate regiunile țării, în afară de Crimeea și raioanele ocupate ale Donbas-ului.