Liderii Georgiei, Republicii Moldova şi Ucrainei s-au reunit la Batumi, oraş-port georgian la Marea Neagră, cu Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a calificat acest summit drept o „etapă-cheie” pentru formatul de ”Trioul Asociativ”.
Marți, în adresarea sa video, ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a ținut să menționeze: „Suntem absolut convinși că, fără aderarea celor trei țări la Uniunea Europeană, este imposibilă garantarea securității depline a Europei. Vreau să vă comunic că tot mai multe state comunitare înțeleg aceasta și încep să sprijine mai activ integrarea europeană a Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova. Ce înseamnă Trioul Asociativ? Este poziția comună a țărilor noastre în ceea ce privește ruperea de la așa-numita „lume rusească”, este contestarea sloganului propagandistic rusesc cum că suntem un singur popor. Am avut, poate, un trecut istoric comun cu Federația Rusă, dar viitorul nostru va fi cu siguranță alături de alte țări. Din păcate, Rusia și-a discreditat statutul de partener, nu mai avem încredere în această țară, înțelegem că trebuie să construim anumite relații cu Moscova, căci aceasta este realitatea politică, dar viitorul Ucrainei, Moldovei și Georgiei este în Europa. Pentru formatul diplomatic „Trioul Asociativ” nu există o alternativă integrării europene, deci nimeni nu poate influența opțiunea comună a țărilor noastre”, a conchis ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.