Uniunea Europeană este și va rămânea un partener sigur pentru țările „Trioului Asociativ”

Uniunea Europeană este și va rămânea un partener sigur pentru țările „Trioului Asociativ”

 

Șeful statului ucrainean, Volodymyr Zelenski, a discutat cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pașii primordiali pe calea activizării cooperării comercial-economice.

Cei doi lideri au trasat în calitate de direcții-cheie ale interacțiunii economice dintre ambele state cooperarea în sfera energetică și realizarea proiectelor de infrastructură comune. O atenție aparte a fost acordată problematicii referitoare la dezvoltarea potențialului de transport și tranzit al celor două țări. Cele două părți au fost unanime în ceea ce privește accelerarea realizării principalului proiect în acest domeniu – construcția podului de trecere peste râul Nistru în zona localităților Iampil și Cosăuți. Volodymyr Zelenski a informat-o pe Maia Sandu despre sarcinile principale și modul de lucru al „Platformei Crimeea”, confirmând invitația făcută omologului său moldovean de a participa la summit-ul de constituire a a acestei platforme și la solemnitățile dedicate celei de-a 30-a aniversări a Independenței de stat a Ucrainei. Maia Sandu a declarat că liderii Moldovei, Georgiei și Ucrainei conștientizează necesitatea înfăptuirii reformelor pe traseul spre obținerea calității de membru al Uniunii Europene. În același timp, liderul de la Chișinău s-a arătat a fi convinsă că membrii „Trioului Asociativ” au un imens potențial pentru consolidarea Uniunii Europene. În cadrul întrevederii cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, șeful statului ucrainean, Volodymyr Zelenski, a examinat pregătirile către apropiatul summit „Ucraina – Uniunea Europeană”. La Batumi s-a desfășurat întâlnirea liderilor țărilor-membre ale Trioului Asociativ – Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova cu participarea președintelui Consiliului European, Charles Michel. În declarația adoptată la Batumi de către liderii Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova cele trei părți ai subliniat că aderarea la Uniunea Europeană este un scop ce unește cele trei state. Integrarea Europeană nu are alternative pentru „Trioul Asociativ” și nici o parte terță nu poate să influențeze această opțiune. Charles Michel a declarat că Uniunea Europeană este și va rămânea un partener sigur pentru țările „Trioului Asociativ”, dar și pentru toate țările-membre ale „Parteneriatului estic”, le va acorda asistență și susținere în desfășurarea reformelor și apropierea în continuare de Uniunea Europeană. Liderii celor trei state au subliniat, în declarația adoptată, că relațiile dintre partenerii asociați și Uniunea Europeană se bazează pe valorile comune pe care a fost edificată Uniunea Europeană – democrația, respectul pentru drepturile omului, libertățile fundamentale și supremația dreptului. Declarația menționează că Ucraina, Georgia și Republica Moldova rămân devotate respectării acestor valori și avansării lor în relațiile de pe arena internațională. În același timp, șefii de stat și-au reiterat devotamentul față de continuarea proceselor de integrare în Uniunea Europeană pe calea unor reforme atotcuprinzătoare, orientate la consolidarea instituțiilor democratice și apropierii treptate a legislației în sferele corespunzătoare de elementele-cheie ale dreptului Uniunii Europene. În document se accentuează că Acordurile de asociere la Uniunea Europeană sunt foi de parcurs principale a reformelor, iar continuarea implementării lor constituie o bază pentru consolidarea asocierii politice și aprofundării în continuare a integrării economice și pe ramură a celor trei parteneri asociați cu Uniunea Europeană. Acordarea perspectivei europene celor trei parteneri asociați va deveni un imbold puternic pentru implementarea unor reforme mult mai profunde și mai largi. În acest context amintim că, în conformitate cu articolul 49 al tratatului despre Uniunea Europeană, Ucraina, Georgia și Republica Moldova, în calitate de state europene, ce respectă valorile europene și sunt devotate avansării lor, pot să depună cereri pentru aderarea la Uniunea europeană, au subliniat în Declarația summit-ului de la Batumi liderii Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova.