Federaţia Română de Fotbal (FRF) a publicat, pe site-ul său oficial, procedura de acces pe Arena Naţională din Capitală la meciurile din cadrul EURO 2020, conform căreia patru categorii de persoane pot asista la partide. Ucraina va avea meciuri anume pe această arenă.
Având în vederea legislaţia naţională în vigoare privind desfăşurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie de COVID-19, pot asista din tribune la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti următoarele categorii de persoane:
A. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
B. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului;
C. Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
D. Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului.
Conform comunicatului FRF, deţinătorii de bilete la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională care se încadrează în categoriile de mai sus trebuie să facă dovada imunizării de COVID-19.