Sunt discutate chestiunile referitoare la tendințele contemporane în învățământ și știință, transformarea procesului de învățământ din Ucraina.
Se prevede examinarea problemelor învățământului și științei din Ucraina sub aspect mondial, digitizării popularizării științei, creării unui mediu confortabil pentru toți participanții la procesul educațional. O atenție deosebită este acordată rolului universității contemporane ca platformă pentru cercetări, antrenării tinerilor la activitatea științifică și susținerii tinerilor cercetători. Luând cu vântul în deschiderea actualei ediții a Forumul panucrainean, șeful statului. Volodymyr Zelenski, a subliniat: „Această temă este foarte importantă, doar ea se referă nemijlocit la învățământul, educația, formarea personalității generațiilor următoare, care vor făuri viitorul Ucrainei. Țara care tinde să devină competitivă în lumea contemporană, trebuie să recunoască învățământul și știința drept domenii prioritare, strategice. Doar dezvoltarea societății, a domeniilor de activitate este imposibilă fără specialiști bine instruiți. Pregătirea acestora nu trebuie să înceapă la vârsta de 17-18 ani, în universități, ci chiar de la naștere. De aceea pentru noi constituie o prioritate dezvoltarea învățământului la toate nivelele. Și la fiecare nivel statul trebuie să creeze condițiile obligatorii pentru asigurarea succesului. În primul rând, este vorba de infrastructură. Începând cu anul 2019, în cadrul programului „Marea construcție” au fost date în exploatare circa 150 de școli și 100 de grădinițe de copii în întreaga țară. Iar până la finele anului ne vom strădui ca această cifră să fie de 200”.
În cadrul Forumul panucrainean „Ucraina 30. Învățământul și știința”, Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a semnat decretul privind crearea Universității prezidențiale a viitorului. Potrivit lui, acesta urmează să fie o instituție de învățământ superior, care va pregăti specialiști pentru viitor, el îi va întruni pe cei mai buni profesori care vor pregăti specialiști în stare să rezolve importante sarcini de stat, în cele mai importante și prioritare domenii. Președintele a concretizat că este vorba de specialiști în domeniile informaticii și securității cibernetice, intelectului artificial, nanotehnologiilor, aerocosmic, energetic și biotehnologiilor. O astfel de Universitate general națională urmează să fie deschisă în septembrie 2023.