La Curtea de Apel din Amsterdam au fost reluate audierile în dosarul cu privire la apartenența colecției „aurului sciților”. Procedura a fost sistată anterior până la soluționarea problemei cu privire la revocarea judecătorului. În luna octombrie a anului trecut Curtea a satisfăcut cererea Ucrainei referitoare la revocarea judecătorului în legătură cu confirmarea legăturii acestuia cu avocații muzeelor din Crimeea. Cât timp poate să dureze procesul de la Amsterdam? În luările lor de cuvânt membrii delegației ucrainene au accentuat că este vorba nu numai despre artefacte istorice, ci și despre ordinea mondială și sistemul de drept internațional. Această tentativă de a o priva pe Ucraina de valorile ei culturale este o parte a războiului hibrid pe care Federația Rusă îl duce contra țării noastre, a accentuat adjunctul ministrului ucrainean de Externe, Evghen Ienin. Vedem destul de clar că Federația Rusă încearcă, prin metodele sale hibride, să ruineze ordinea de drept internațională. Am văzut că avocații așa-numitelor „muzee crimeene” nu au fost în stare să răspundă unanim la întrebarea judecătorului despre cauzele înlocuirii denumirii de „Republica Autonomă Crimeea” cu „Republica Crimeea” și au menționat că, de fapt, Crimeea nu și-a schimbat statutul internațional în calitate de persoană juridică. Am chemat justiția olandeză să nu admită încălcarea Convenției UNESCO din anul 1970 pe calea transmiterii patrimoniului cultural al Ucrainei către statul agresor. Trebuie să privim realitatea în față. Muzeele din Crimeea nu au fost și nu sunt proprietari ai exponatelor respective. Unicul lor fondator legitim al lor a fost și rămâne statul Ucraina. Precizez că sentința Curții de Apel din Amsterdam în dosarul privind apartenența colecției „aurului sciților” este așteptată la finele lunii august a anului curent, a precizat adjunctul ministrului ucrainean de Externe, Evghen Ienin.