Rusia sau reprezentanții săi în Grupul de Contact Trilateral de la Minsk blochează toate hotărârile

Rusia sau reprezentanții săi în Grupul de Contact Trilateral de la Minsk blochează toate hotărârile

 

Reluarea activității în cadrul „Formatului Normandia” depinde în mare măsură de poziția Președintelui francez, Emmanuel Macron, a declarat Președintele ucrainean Volodymyr Zelenski într-un interviu acordat ziarului francez „Le Figaro”, publicat de serviciul de presă al șefului statului.

Întrebat dacă „Formatul Normandia” a murit, Zelenski și-a exprimat încrederea că Macron ar putea să-i dea  o „respirație artificială”. „Mi se pare că „Formatul Normandia”a fost în comă, apoi ne-am putut întâlni la sfârșitul anului 2019. Și, într-adevăr, am văzut că în acest format, continuând alegoria, inima bate și a apărut pulsul. Dar acum vedem că există probleme cu „starea de sănătate a acestui format” datorită faptului că un organ nu vrea să funcționeze”, a explicat Zelenski. „Avem nevoie de sprijin, în primul rând, din partea domnului Macron, și atunci, putem spera că va exista dorință și din partea Rusiei. Pentru că acum, orice am spune, Rusia sau reprezentanții săi în Grupul de contact trilateral de la Minsk, știu cu precizie, blochează totul”,  a subliniat el.