Trupele ruse de ocupație continuă să aplice tiruri de foc asupra pozițiilor apărătorilor ucraineni pentru a-i învinui de încălcarea regimului de încetare a focului

Trupele ruse de ocupație continuă să aplice tiruri de foc asupra pozițiilor apărătorilor ucraineni pentru a-i învinui de încălcarea regimului de încetare a focului

 

Pe parcursul zilei trecute, 13 aprilie, au fost fixate cinci cazuri de încălcare a regimului de liniște de către trupele de ocupație ale Federației Ruse, informează Hanna Novyțka, purtător de cuvânt al Comandamentului Forțelor Unite. „În zona de responsabilitate a grupării operative tactice „Nord”, nu departe de localitatea Pivdenne, trupele rusești de ocupație au tras asupra pozițiilor apărătorilor ucraineni din lansatoare de mine cu calibrul de 82 de milimetri, interzise prin Acordurile de pace de la Minsk. În apropiere de orășelele Zaițeve și Katerynivka ocupanții au aplicat aruncătoarele de grenade de sistem diferit, mitralierele de mare calibru și armele pentru infanterie. La periferiile localității Maiorsk rebelii au folosit aruncătoarele de grenade în direcția apărătorilor ucraineni. Drept rezultat, un militar ucrainean a primit răni incompatibile cu viața. Comandamentul Forțelor Unite exprimă profunde condoleanțe rudelor și apropiaților eroului căzut la datorie. În zona de responsabilitate a grupării operative tactice „Sud”, nu departe de orășelul Pervomaiske, trupele rusești de ocupație au deschis focul din aruncătoare de grenade și arme pentru infanterie. Trei militari ucraineni au fost răniți, în decursul ultimelor 24 de ore, în urma tirurilor aplicate de inamicul pro-rus. Apărătorii ucraineni au deschis foc de răspuns la tirurile provocatoare ale inamicului. Către dimineața zilei de 14 aprilie au fost fixate două încălcări ale regimului de liniște de către trupele rusești de ocupație. Acestea au fost comise nu departe de localitatea Svitlodarsk, unde inamicul a folosit mortierele și mitralierele de mare calibru, și lângă Maiorsk, unde dușmanul a efectuat minarea la distanță. Pe parcursul zilei de miercuri, 14 aprilie, în rândul efectivului militar ucrainean nu au fost înregistrate pierderi de vieți omenești sau răniți”, a precizat Hanna Novyțka, purtător de cuvânt al Comandamentului Forțelor Unite.