Despre aceasta a declarat Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Dmytro Razumkov, în cadrul unei convorbiri telefonice cu senatorul american, Robert Portman, copreședinte al grupului senatorial ucrainean.
Ucraina prețuiește mult susținerea bipartită, pe care o vedem în Congresul american. Suntem recunoscători pentru susținerea inițiativelor legislative, orientate la sporirea ajutorului acordat Ucrainei, îndeosebi în domeniul apărării și securității. Dmytro Razumkov i-a mulțumit senatorului american pentru aportul personal considerabil în procesul formării unei baze parlamentare solide pentru parteneriatul strategic ucraineano-american, dezvoltarea de mai departe a colaborării reciproc avantajoase și a interacțiunii dintre cele două țări. Șeful legislativului de la Kiev a mai spus că Ucraina și-a determinat direcția geopolitică. Este vorba despre integrarea europeană și euroatlantică. Dmytro Razumkov a subliniat că statul ucrainean este recunoscător conducerii americane pentru sprijinul oferit Ucrainei în acest proces. Președintele Radei Supreme și-a exprimat speranța că în curând consecințele pandemiei COVID-19 vor fi depășite, iar colaborarea dintre Ucraina și SUA va fi activizată, în special, între grupele de legături interparlamentare și comitetele parlamentare pentru afacerile externe. Cele două părți au discutat, de asemenea, pe marginea colaborării în ramura energetică, în special, despre sprijinul oferit Ucrainei în a se opune construcției „Conductei de Nord 2”. Potrivit lui Dmytro Razumkov, problema securității energetice constituie un element-cheie al securității naționale a Ucrainei. Speaker-ul i-a mulțumit părții americane pentru politica sancțiunilor referitoare la „Conducta de Nord 2”. Ucraina a simțit nu o dată cum acest proiect economic se transformă într-un element de presiune, un element de influență nu economică, ci politică.
Dmytro Razumkov a adus mulțumiri părții americane pentru politica de sancțiuni consecventă a Statelor Unite ca răspuns la îndelungata agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei în Donbas și Crimeea.