Schimb de experiență între poliția din Ucraina și România

Schimb de experiență între poliția din Ucraina și România

 

Jandarmii din Suceava au participat la un schimb de experienţă în oraşul ucrainean Ivano-Frankivsk în scopul aprofundării tehnicilor de intervenţie în situaţii speciale. La activitatea din Ucraina au participat cinci ofiţeri din cadrul IJJ Suceava, iar schimbul de experienţă a vizat "desfăşurarea unor activităţi de pregătire teoretică şi practică, care urmăresc îmbunătăţirea nivelului de coeziune şi aprofundarea tehnicilor şi tacticilor de intervenţie în situaţia acţiunilor speciale, prezentarea unor studii de caz şi analize referitoare la specificul celor două instituţii, respectiv planificarea activităţilor comune care se vor derula în perioada următoare, împreună cu partenerii ucraineni.Participarea jandarmilor la această activitate a contribuit la îndeplinirea obiectivelor şi atingerea rezultatelor prevăzute în proiect, la creşterea vizibilităţii Jandarmeriei Române în rândul instituţiilor cu atribuţii similare din mediul extern, precum şi la dezvoltarea cadrului de cooperare internaţională în domeniu. Activitatea din Ivano-Frankivsk s-a desfăşurat în cadrul proiectului "Consolidarea capacităţilor de formare a grupei de acţiuni speciale prin dezvoltarea unor programe complexe de pregătire fizică şi de evaluare psihologică", finanţat prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014 - 2020. Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni, începând cu data de 26 noiembrie 2019, conform unui contract de finanţare în valoare de 110.000 euro, IJJ Suceava participând în calitate de lider beneficiar, în parteneriat cu Unitatea 1241 Ivano-Frankivsk din Garda Naţională a Ucrainei ca partener beneficiar.