Până la summit-ul Ucraina – Uniunea Europeană din octombrie autoritățile ucrainene și opinia publică din țară ar trebui să lucreze mai intens la strategia națională de integrare europeană pentru a propune nu numai un program puternic, ci și a demonstra o susținere fermă a acestor procese, a declarat deputatul Parlamentului European, Andrius Kubilius, fost prim-ministru al Lituaniei, într-o conferință online consacrată problemelor integrării europene a Ucrainei. Ucraina se confruntă în prezent cu mai multe probleme ce se referă la lupta împotriva corupției, modernizarea economiei și altele. Strategia națională de integrare europeană trebuie să aibă un cadru global cu o perspectivă de zece ani, a subliniat europarlamentarul. El a subliniat că în primul an de activitate în Parlamentul European a văzut schimbarea politicii Uniunii Europene față de Balcanii de Vest, care au primit promisiunea de a obține în perspectivă calificativul de membru al Uniunii Europene, și față de țările Parteneriatului Estic, unde cele mai avansate sunt Ucraina, Georgia și Republica Moldova, însă lor nu li se promite o asemenea perspectivă. În opinia europarlamentarului, în această situație Ucraina trebuie să demonstreze nu numai dorința de a deveni membru al Uniunii Europene și să prezinte nu numai ordinea de zi a reformelor, ci și să demonstreze un lobby puternic pentru aceste reforme. Ucraina trebuie să elaboreze o strategie clară și să formeze coaliție cu asemenea vecini devotați ca Polonia și Lituania pentru ca apoi s-o extindă și mai mult, a cvonchis fostul premier lituanian.