Ea este programată pentru 11 septembrie.Despre aceasta șeful statului a declarat într-o conferință de presă la Sumy.
Anterior, RBK-Ucraina a scris că părțile au fost de acord să organizeze o reuniune a consilierilor din Cvartetul Normandia, dar data a fost ținută în secret.După cum a comunicat mai înainte președintele Volodymyr Zelenski, data summit-ului la nivel înalt în formatul Normandia poate deveni cunoscută numai după întâlnirea consilierilor.
De asemenea s-a comunicat, că Volodymyr Zelenski speră că următorul summit al liderilor din Cvartetul Normandia ar putea pune capăt războiului din Donbas.
În plus, în septembrie este prevăzută întâlnirea celor patru miniștri de Externe din Cvartetul Normandia.Potrivit vicepremierului pentru reintegrare, Alexei Reznikov, întâlnirea în formatul Normandia este posibilă în această toamnă, dar pentru aceasta trebuie rezolvate problemele care au fost înaintate participanților la procesul de negociere la summit-ul de la Paris din decembrie 2019.