Ucraina continuă să aprecieze acordurile de la Minsk ca o platformă fără alternativă pentru negocierile în vederea reglementării situației din Donbas și anume din această cauză a consolidat nivelul reprezentanței sale în Grupul de contact trilateral, a explicat vicepremierul, ministrul pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate al Ucrainei, Oleksii Reznikov.
Guvernantul a amintit că Ucraina, invitând la negocierile din cadrul Grupului de contact trilateral reprezentanți ai teritoriilor temporar ocupate, a ruinat monopolul Federației Ruse, care a existat șase ani, reprezentanții teritoriilor temporar ocupate din regiunile Donețk și Lugansk fiind persoane cu pașapoarte rusești. „În prezent din partea Ucrainei interesele Donbasului ocupat sunt reprezentate de câte două persoane din regiunile Donețk și Lugansk, din rândul celor care au fost nevoiți să se mute din locurile de trai în interiorul țării”, a mai spus Oleksii Reznikov.