Uniunea Europeana trebuie să acţioneze pentru a-şi controla mai bine graniţele externe

Uniunea Europeana trebuie să acţioneze pentru a-şi controla mai bine graniţele externe

 

Rusia ar trebui sa ajute la oprirea afluxului de refugiaţi spre Europa prin stabilizarea Siriei, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel, care a mai spus că Uniunea Europeana trebuie să dea dovada de solidaritate în faţa valului fără precedent de imigranţi din acest an şi să refuze ideea închiderii frontierelor, relatează AFP.

"Avem nevoie de un dialog politic care să includă Rusia şi toţi actorii regionali", a declarat Merkel în parlamentul german, avertizând în acelaşi timp că gasirea unei soluţii la conflictul sirian va lua mult timp. Cancelarul german a spus că Uniunea Europeana trebuie să acţioneze pentru a-şi controla mai bine graniţele externe. UE trebuie de asemenea să ajute Turcia să-şi supravegheze mai bine frontierele, deoarece spaţiul maritim dintre Turcia şi Grecia este în prezent în mâinile traficanţilor, a declarat Angela Merkel, într-un discurs rostit înaintea Summit-ului european privind migraţia care a început joi la Bruxelles şi care are în centrul discuţiilor valul de imigranţi ce trece prin Turcia şi se îndreaptă spre Europa. Închiderea frontierelor Europei este o iluzie în secolul al XXI-lea, care este cel al internetului, a subliniat cancelarul german, ca răspuns la criticile tot mai virulente la care a fost supusă în Germania din cauza politicii sale de deschidere. Nu ar fi exagerat să vorbim despre o provocare istorică pentru Europa, a adăugat ea, făcând referire la răspunsul la afluxul actual de imigranţi. Peste 710.000 de imigranţi au intrat în Uniunea Europeană între 1 ianuarie şi 30 septembrie 2015. Numai Germania se aşteaptă la până la un milion de solicitanţi de azil în acest an, iar capacitaţile sale de primire sunt puse la grea încercare. Cancelarul german a mai reafirmat că soluţia la această criză a migraţiei trebuie să cuprindă un ajutor mai mare pentru Turcia, ţară prin care trece un mare număr de imigranţi ce fug de războaie şi persecuţii.