SUA au chemat Rusia să-i întoarcă imediat Ucrainei controlul asupra Crimeii

SUA au chemat Rusia să-i întoarcă imediat Ucrainei controlul asupra Crimeii

 

Poziția Statelor Unite în ceea ce privește deocuparea Crimeii rămâne neschimbată, a declarat împuternicitul cu afaceri ad-interim al Statelor Unite ale Americii în Ucraina, Kristina Kvien, în legătură cu împlinirea a 76 de ani de la deportarea tătarilor crimeeni.

Diplomatul american a specificat că deportarea a dus la suferințe și moarte pentru multe mii de tătari crimeeni, iar această traumă este și mai mult simțită acum din cauza acțiunilor Federației Ruse pe peninsulă. Statele Unite nu recunosc și nu vor recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia. Sancțiunile noastre referitoare la Crimeea vor fi menținute până când Moscova nu va întoarce peninsula sub controlul Ucrainei. Angajamentul nostru pentru susținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei rămâne de neclintit, a spus Kristina Kvien. Chemăm Rusia să înceteze să le mai cauzeze suferință locuitorilor Crimeii, să înceteze recrutarea tinerilor de pe peninsulă în rândurile forțelor sale armate și să-i întoarcă Ucrainei controlul definitiv asupra Crimeii. Noi susținem Ucraina și declarăm încă o dată că Crimeea este Ucraina, a mai spus diplomatul american. Amintim că anterior miniștrii de Externe ai Ucrainei, Estoniei, Georgiei, Letoniei, Lituaniei și Poloniei au făcut o declarație comună în legătură cu împlinirea a 76 de ani de la deportarea tătarilor crimeeni, în care au condamnat represiunile de atunci și de azi împotriva reprezentanților acestui popor.