Finanțarea asistenței medicale urgente, acordate bolnavilor de COVID-19, va fi majorată, a declarat în cadrul briefingului de la Kiev ministrul Ocrotirii Sănătății, Maksym Stepanov.
„Decizia a fost luată la nivel de lege, finanțarea brigăzilor ambulanțelor, care lucrează cu bolnavii de COVID-19, va fi asigurată potrivit celor mai înalți indici, care prevede și majorarea salariului cu 300 la sută. Mijloacele respective sunt prevăzute în Bugetul de stat”, a subliniat Maksym Stepanov.