Principalele state producătoare de petrol au convenit duminică asupra unei scăderi a producţiei în încercarea de a susţine preţurile, pe fondul pandemiei cu noul coronavirus şi al unui război al preţurilor între Rusia şi Arabia Saudită, relatează agenţiile internaţionale de presă.
S-a ajuns la un acord istoric pentru reducerea producţiei statelor membre ale OPEC+ cu aproape zece milioane de barili pe zi, începând de la 1 mai. Pandemia de coronavirus a provocat un dezechilibru pe piaţa petrolieră mondială, unde oferta era deja excedentară, iar acum a ajuns la un nivel fără precedent, având în vedere restricţiile de deplasare adoptate în întreaga lume pentru a evita propagarea virusului. Din cauza restricţiilor cererea mondială de petrol a scăzut cu aproximativ 30 milioane barili pe zi, sau aproximativ 30 la sută din producţia mondială. OPEC, Rusia şi alţi producători de petrol, regrupaţi în alianţa OPEC+, şi-au prezentat recent planurile pentru a-şi reduce producţia cu peste o cincime, însă au subliniat că un acord final depinde de alăturarea Mexicului, care potrivit surselor consideră că efortul care i se solicită este excesiv comparativ cu alţi producători.