Ucraina va deveni membră a blocului NATO, întrucât pentru aceasta nu există nici un fel de obstacole juridice

Ucraina va deveni membră a blocului NATO, întrucât pentru aceasta nu există nici un fel de obstacole juridice

 

Despre aceasta a declarat vice-premierul pentru integrarea europeană şi euroatlantică, Vadym Prystaiko, comunică UNIAN.

În documentele de bază ale Alianţei nu există o prevedere, care ar interzice aderarea la NATO a ţărilor, unde are loc un conflict armat. De aceia, din punct de vedere juridic, Ucraina dispune de aceleași posibilităţi, ca şi alte ţări, care nu luptă. Totodată, nu există îndoieli, că războiul în Donbas va complica calea Ucrainei de a deveni membră a Alianţei, a menţionat Prystaiko. El a subliniat că un asemenea conflict curmă vieţile oamenilor ucraineni, ruinează Ucraina, reţine dezvoltarea civilizată, împiedică realizarea reformelor extrem de necesare. Anume pe aceasta contează Rusia, care în mod tradiţional provoacă instabilitate în statele vecine, în special, pentru a complica calea lor de aliniere la structurile europene şi euroatlantice. Însă sarcina Ucrainei este de a „ieşi” din acest conflict, folosind toate mijloacele diplomatice şi alte posibilităţi, a accentuat vice-premierul. Oricum, Ucraina va fi membră a blocului NATO, şi aceasta este o chestiune ce ţine de timp, a adăugat el.