În decurs de două-trei luni va apare strategia militară a Ucrainei

În decurs de două-trei luni va apare strategia militară a Ucrainei

 

În document va fi consfințit cursul de statului ucrainean de aderare la Blocul NATO, a declarat directorul general al Directoratului pe problemele securității și apărării naționale din cadrul Oficiului Președintelui Ucrainei, Ivan Aparșin, citat de publicația online „Evropeiska pravda”.

Oficialul a subliniat că Ucraina își demonstrează prin pași practici concreți aspirația de a deveni membru al Alianței. În acest scop a fost majorat bugetul și comanda de stat în domeniul apărării, a spus Ivan Aparșin. El a precizat, de asemenea, că Oficiul Președintelui a început inspectarea Ministerului Apărării și a forțelor Armate ale Ucrainei. Amintim că în luna ianuarie a anului curent, vicepremierul ucrainean pentru integrarea europeană și euroatlantică, Dmytro Kuleba, s-a adresat Blocului NATO cu rugămintea de a derula procedura oficială de examinare a cererii Ucrainei de aderare la Programul posibilităților extinse ale Alianței. Cererea urmează să fie examinată în luna octombrie.