Diplomaţia ucraineană este pregătită pentru a da o ripostă scenariilor Rusiei la ONU, de aceia reprezentanţii Ucrainei vor participa la şedinţa specială a Adunării Generale ONU privind situaţia în teritoriile ocupate ale ţării noastre şi la şedinţa iniţiată de către Rusia a Consiliului de Securitate ONU privind îndeplinirea acordurilor de la Minsk.
Despre aceasta se spune în comentariul Ministerului ucrainean de Externe în legătură cu acţiunile de la ONU cu prilejul celei de a 5-a aniversări a ocupaţiei de către Federaţia Rusă a unei părţi a teritoriului Ucrainei. După cum a specificat departamentul de politică externă al Ucrainei, la 20 februarie, din iniţiativa Ucrainei, Adunarea generală ONU va ţine o şedinţă specială privind situaţia în teritoriile temporar ocupate din Ucraina. Dezbaterile, la care va participa ministrul de Externe al Ucrainei, Vadym Prystaiko, se vor referi la un cerc larg de probleme legate de agresiunea rusă.
Departamentul de politică externă al Ucrainei a menţionat că diplomaţii ucraineni de la înaltele tribune de la ONU vor relata întregii lumi despre eforturile depuse de Preşedintele şi Guvernul Ucrainei pentru restabilirea păcii în Donbas, în special, în lumina îndeplinirii înţelegerilor obţinute la summit-ul şefilor de stat în format normandez din 9 decembrie 2019, şi anume – încetarea focului, eliberarea reciprocă a persoanelor reţinute, asigurarea accesului Crucii Roşii pe teritoriul ocupat, determinarea segmentelor umanitare de retragere a trupelor, îmbunătăţirea condiţiilor economico-sociale pentru populaţie.