În Ucraina există totul, pentru ca ea să devină o ţară prosperă

În Ucraina există totul, pentru ca ea să devină o ţară prosperă

 

Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a promis că vor introduse «vacanţe fiscale»pentru marii investitori, care în decurs de 2 ani vor privatiza întreprinderile de stat, şi va fi creat în Ucraina un arbitraj internaţional.

Despre aceasta el a spus în timpul „Dejunului Ucrainean”, organizat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos. Afară de aceasta, şeful statului a amintit că se planifică să fie aplicat programul „Investment nanny”, când cu cei, care vor investi mai mult de 100 milioane dolari, va fi încheiat un acord investiţional cu statul, care se va baza pe dreptul englez. Potrivit Preşedintelui, un asemenea investitor va primi un tutelar personal, adică nanny, din partea guvernului, care vorbeşte în 5 limbi şi în orice moment poate soluţiona toate problemele. În Ucraina există totul, pentru ca ea să devină o ţară prosperă şi de succes – condiţii climaterice, amplasare geografică avantajoasă şi oameni extraordinar de talentaţi. Lipsesc numai investiţiile, a menţionat Volodymyr Zelenski.