Aprobarea acestui proiect de lege ne va permite în sfârșit să începem adevărata luptă cu sărăcia în Ucraina, a declarat la ședința de miercuri a Guvernului, Premierul Oleskii Goncearuk, citat de UNIAN. De data aceasta, sporirea minimului de trai până la 4200 de grivne lunar va îmbunătăți nemijlocit situația financiară pentru păturile defavorizate ale populației, fără să sporească automat impozitul de stat, taxele pentru diverse servicii, amenzile și alte plăți, a specificat șeful executivului ucrainean. Vom renunța definitiv la sistemul sovietic și vom majora minimul de trai în așa mod, încât să începem în realitate lupta cu sărăcia în Ucraina, a adăugat Premierul Oleksii Goncearuk. De menționat, că până la data de 1 decembrie 2019 în Ucraina este fixat un minim de trai la nivel de 2027 grivne, comunică aceeași sursă.