Potrivit „Adevărului european”, acest lucru a fost declarat în comentariul purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Kateryna Zelenko. Ea a relevat că
Ambasada Ucrainei la Budapesta a făcut apel la partea maghiară pentru a verifica informațiile respective furnizate de președintele Dumei de Stat, Vyacheslav Volodin. ”Am primit un răspuns: având în vedere că Adunarea de Stat Maghiară nu a aprobat astfel de declarații, nu au putut transmite nici verbal, nici în scris, aceste informații în timpul negocierilor maghiaro-ruse la nivelul parlamentelor", a spus Zelenko. Ea a menționat că Ucraina și Ungaria sunt țări-partenere, capabile să găsească soluții la toate problemele, inclusiv și la cele cu abordări diferite, prin dialog și consultare. "Credem că Ungaria care este membru al UE și NATO ne susține în combaterea agresiunii rusești și nu va forma alianțe cu agresorul rus împotriva Ucrainei, dar va reacționa adecvat la atare informații", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe. Amintim că președintele Dumei de Stat a Rusiei, Vyacheslav Volodin, marți, 3 decembrie, a declarat că Adunarea Națională a Ungariei a solicitat Rusiei ajutor la apărarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina.