Ucraina: Proiect de lege privind incriminarea funcţionarilor de stat care se îmbogăţesc în mod ilegal

Ucraina: Proiect de lege privind incriminarea funcţionarilor de stat care se îmbogăţesc în mod ilegal

 

Rada Supremă a Ucrainei a aprobat un proiect de lege privind incriminarea funcţionarilor de stat care se îmbogăţesc în mod ilegal. Adoptarea acestei legi de parlament era o condiţie pentru reînnoirea ajutorului financiar din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), care negociază cu Ucraina condiţiile unui nou contract de împrumut, care să-l înlocuiască pe cel anterior (stand-by) de 3,9 miliarde de dolari. Ucraina a adoptat o lege care incrimina îmbogăţirea ilicită în 2015, dar Curtea Constituţională de la Kiev a invalidat legea în februarie, suscitând îngrijorare în rândurile militanţilor anticorupţie, Biroului anticorupţie şi susţinătorilor Ucrainei din străinătate.