Chișinăul și Berlinul vor organiza următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2”

Chișinăul și Berlinul vor organiza următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2”

 

Chișinăul și Berlinul au ajuns la un consens privind organizarea în perioada apropiată a următoarei runde de negocieri în formatul „5+2” precum și a unei noi întâlniri informale a Conferinței Bavareze pentru avansarea în negocierile pe marginea reglementării transnistrene. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe, Nicu Popescu, la Berlin, după o întrevedere cu omologul său german, Heiko Maas.Cei doi oficiali au discutat subiecte ce țin de facilitarea anumitor aspecte ale vieții cetățenilor moldoveni cu reședința în Germania dar și recunoașterea permiselor de conducere și reducerea tarifelor la roaming.Ministrul Nicu Popescu a spus că R. Moldova își dorește aprofundarea dialogului politic la nivel înalt și dinamizarea cooperării comercial-economice.