Preşedinţia de la Kiev a dezminţit vineri finalizarea unui proces de schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina

Preşedinţia de la Kiev a dezminţit vineri finalizarea unui proces de schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina

 

 „Procesul vizând eliberarea persoanelor deţinute de cele două părţi continuă. Informaţia privind finalizarea sa nu corespunde realităţii”, a comunicat preşedinţia, într-un mesaj pe Facebook. Un site de informaţii rusesc a anunţat vineri dimineaţă că în cursul nopţii ar fi avut loc un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, în care ar fi fost eliberat cineastul ucrainean Oleg Senţov, aflat în închisoare în Rusia. Site-ul a publicat ulterior o dezminţire, prezentându-le scuze cititorilor săi. Şi noul procuror general ucrainean, Ruslan Riaboşapka, a postat vineri dimineaţă pe Facebook un mesaj conform căruia schimbul de prizonieri ar fi fost finalizat, iar Senţov s-ar afla în drum spre Ucraina.