Forțele rusești de ocupație pun în pericol îndeplinirea înțelegerilor de la Minsk referitoare la separarea forțelor și mijloacelor tehnice în apropiere de Stanyțea Luganska

Forțele rusești de ocupație pun în pericol îndeplinirea înțelegerilor de la Minsk referitoare la separarea forțelor și mijloacelor tehnice în apropiere de Stanyțea Luganska

 

Despre aceasta informează surse ale centrului de presă al Operațiunii Forțelor Unite.

Potrivit părții ucrainene a Centrului mixt de control și coordonare a problemelor încetării focului și stabilizării liniei de demarcare a părților, inamicul imită lucrările de demontare a instalațiilor de fortificare. În loc de demontare, formațiunile înarmate nelegitim aduc noi mostre de tehnică militară. Centrul de presă al Operațiunii Forțelor Unite amintește că asemenea acțiuni vin în contradicție cu hotărârea Grupului de contact trilateral, conform căreia segmentul de separare urmează să fie liber de orice structuri militare. Aceste acțiuni pun în sub semnul întrebării îndeplinirea înțelegerilor de la Minsk.