În perioada 26 - 28 iulie 2019 în oraşul Sighişoara din România va avea loc festivalul “Sighişoara Medievală”, la care vor patricipa peste 250 de artişti din România, Ungaria, Ucraina şi Italia.

În perioada 26 - 28 iulie 2019 în oraşul Sighişoara din România va avea loc festivalul “Sighişoara Medievală”, la care vor patricipa peste 250 de artişti din România, Ungaria, Ucraina şi Italia.

 

Potrivit organizatorilo acesta este cel mai important festival medieval apărut în anul 1992, care prezintă viaţa civilă şi militară a secolelor 13 - 17. Tema festivalului de anul acesta este 'Misterul medieval' făcând referire la formele teatrale apărute în evul mediu cu acceptul bisericii şi care promovau moralităţi religioase, tablouri biblice, ce aveau ca scop educarea poporului, dar şi la înţelesul enigmatic al acestei perioade", se arată în comunicatul organizatorilor. Astfel, publicul va avea ocazia să vadă concerte pe scenă şi stradale, demonstraţii militare, reconstituiri istorice ale unor evenimente militare, spectacole de teatru medievale, jonglerii, dansuri medievale, magie şi ateliere artistice şi de mânuire a armelor medievale.Festivalul, ajuns la a 26-a ediţie, este organizat de municipiul Sighişoara, fiind coordonat artistic de către Societatea Cultural Artistică de Tineret Concret, Sub Înaltul Patronaj al principesei Margareta, Custodele Coroanei României.