Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat în noaptea de luni spre marţi un text ce face posibilă revenirea Rusiei în această instanţă, după cinci ani de criză.
Cum Rusia a fost lipsită de dreptul la vot în APCE ca reacție la anexarea abuzivă a peinsulei ucrainene Crimeea în 2014, votul de luni noapte este prima instanță în care se ridică o sancțiune impusă Rusiei în legătură cu Crimeea și implicarea în conflictul separatist din estul Ucrainei. După patru ore de dezbateri aprinse, urmate de aproape cinci ore de votare a amendamentelor, 118 parlamentari votat, spre dezamăgirea Ucrainei, textul care permite Rusiei să îşi prezinte delegaţia în cadrul APCE începând chiar de marţi, ceea ce-iva permite Rusiei să participe miercuri la alegerea secretarului general al organizaţiei paneuropene de apărare a drepturilor omului. Un număr de 62 de parlamentari au votat împotrivă, iar zece s-au abţinut. De la suspendarea dreptului de vot, Rusia boicotează lucrările APCE, iar din 2017 a încetat să plătească și cotizațiile, amenințând că va părăsi Consiliul Europei.