Ministrul Energeticii al SUA, Rich Perri, a apreciat cuvântarea rostită la inaugurare de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, și a dat asigurări că Statele Unite și în continuare o vor susține Ucraina.
„Cuvântarea Președintelui Zelenski a fost impresionantă și puternică în ceea ce privește viitorul Ucrainei. Esența constă în aceea că alegerile au fost pentru poporul Ucrainei, dar nu pentru el”, a declarat jurnaliștilor din culoarele Radei Supreme oaspetele american, luni după învestirea în post al lui Volodymyr Zelenski. „Statele Unite, împreună cu poporul Ucrainei, așteaptă cu nerăbdare o activitate comună cu noul Președinte și, sper, cu noul Parlament”, a mai comunicat el, referindu-se la Președintele SUA, Donald Trump.
După cum s-a comunicat, la învestirea în post a celui de-al șaselea Președinte al Ucrainei, Volodymyr Zelenski, au sosit președinții tuturor țărilor Baltice, Georgiei și Ungariei, consilierul Secretarului general NATO și vice-președintele Comisiei Europene.