Anunţul a fost făcut oficial vineri, 17 mai, de către preşedintele Parlamentului de la Kiev, Andri Parubi. "Având în vedere declarația șefului partidului parlamentar Frontul Popular cu privire la retragerea partidului din coaliție și ca urmare a încetării activității coaliției, anunţ pe această cale că astăzi coaliţia fracţiunii majoritare Ucraina Europeană, din Rada Supremă de la Kiev, Legislatura a VIII-a, și-a încetat activitatea", a menţionat Andri Parubi. După cum s-a raportat anterior sediul central al președintelui nou ales al Ucrainei a declarat că Vladimir Zelenski, care va fi inaugurat pe 20 mai, va iniția dizolvarea Parlamentului din cauza lipsei de 226 de deputați în coaliție. De acum înainte, parlamentul are 30 de zile pentru a forma o nouă majoritate, iar președintele este lipsit de dreptul de a dizolva Rada, pe motivul lipsei unei coaliții. Această perioadă de 30 de zile va expira la data de 16 iunie și de la această dată de dizolvarea nu mai este posibilă, deoarece Constituția nu permite dizolvarea cu șase luni înainte de următoarele alegeri parlamentare.