Georgia, Moldova și Ucraina au încheiat toate acordurile de asociere cu Uniunea Europeană în cadrul programului Parteneriatului Estic, iar Azerbaidjanul urmează să inițieze un acord de parteneriat actualizat cu blocul în luna mai.
Pe 13 mai se vor împlini 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, iar astăzi miniștrii de externe ai țărilor Uniunii Europene au anunțat un nou program destinat celor șase țări din parteneriat - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. E vorba despre o agendă care „va duce Parteneriatul Estic dincolo de anul 2020”. Parteneriatul Estic a fost din start destinat a fi o structură de stabilizare a acestor democrații fragile ieșite din spațiul ex-sovietic. Entuziasmul pentru această structură s-a erodat însă în ultima vreme, sub efectele cumulate ale crizei economice și, local, ale crizei din Ucraina, pentru a cărei rezolvare Europa are mijloace foarte reduse.