Comisia electorală de la Chișinău a anunţat rezultatele oficiale ale scrutinului parlamentar de duminica trecută

Comisia electorală de la Chișinău a anunţat rezultatele oficiale ale scrutinului parlamentar de duminica trecută

 

Astfel, în urma numărării a 100 de procente din numărul total al proceselor verbale de după scrutinul parlamentar desfăşurat duminică în Republica Moldova, Partidul Socialiștilor, formațiunea preşedintelui Igor Dodon, a ieşit pe primul loc cu 31,15 la sută din voturi.

Rezultatele finale pe circumscripţiile proporţionale în urma numărării a 100 de procente din procese verbale arată astfel: Partidul Socialiștilor – 31,15 la sută sau 441 mii 236 de voturi, Blocul electoral ACUM – 26,84 la sută sau 380 mii 180 de voturi, Partidul Democrat – 23,62 la sută sau 334 mii 544 de voturi, Partidul pro-rus ”ŞOR” - 8,32 la sută sau117 mii 774 de voturi. Alegerile de duminică, 24 februarie 2019, s-au desfăşurat în baza sistemului mixt, ceea ce înseamnă că 51 de deputaţi vor fi aleşi în baza circumscripţiilor uninominale, iar alţi 50 - în baza listelor de partid. Tot duminică a avut loc şi un referendum republican consultativ. Cetăţenii au fost chemaţi să răspundă la două întrebări: „Sunteţi pentru reducerea numărului deputaţilor din Parlament de la 101 la 61?” şi „Sunteţi pentru ca poporul să poată revoca deputaţii din funcţie dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile lor?”. Preşedintele Igor Dodon a declarant, într-o conferință de presă, că va dizolva Parlamentul în cazul în care nu se va ajunge la un consens privind formarea unei coaliţii şi numirea unui nou șef al guvernului.