Cursul strategic de integrare euroatlantică trebuie consfințit în Constituție

Cursul strategic de integrare euroatlantică trebuie consfințit în Constituție

 

Președintele Radei Supreme, Andrii Parubii, a propus deputaților să examineze în lectura a doua proiectul de lege prezidențial privind modificările la Constituție referitoare la cursul strategic al Ucrainei și la obținerea calificativului de membru al UE și NATO.

La ședința de luni a Consiliului de coordonare, speakerul a declarat: „Pentru joi propun să fie examinat unul dintre proiectele de lege-cheie – introducerea modificărilor la Constituție în legătură cu cursul strategic al statului orientat la obținerea de către Ucraina a calității de membru al UE și NATO. Voi accentua că aceasta va fi a treia și ultima votare și este nevoie de 300 de voturi, de aceea mă adresez către toate fracțiunile privind responsabilitatea maximă: este o chestiune principială și pentru poziția pe care urmează să aibă Ucraina și pentru ireversibilitatea căii noastre spre UE și NATO”.