Președintele Petro Poroșenko și-a exprimat încrederea că în următorii cinci ani Ucraina va putea obține Planul de acțiuni privind calitatea de membru al NATO

Președintele Petro Poroșenko și-a exprimat încrederea că în următorii cinci ani Ucraina va putea obține Planul de acțiuni privind calitatea de membru al NATO

 

Principala condiție a succesului aspirațiilor euroatlantice ale Ucrainei, în opinia șefului statului, este corespunderea criteriilor NATO și Uniunii Europene.

„Trebuie să corespundem criteriilor calităților de membru al UE și NATO. Sunt încrezut că până atunci vom dispune de Planul de acțiuni privind calitatea de membru al NATO, și noi vom avea hotărârea referitoare la acordarea Ucrainei a calificativului de membru al NATO”,  a declarat Președintele în interviul pentru Postul de televiziune „Ucraina”. Potrivit lui Petro Poroșenko, în următorii câțiva ani Ucraina nu va putea obține independenta energetică totală, să sporească cantitatea necesară a agenților energetici proprii și să aplice tehnologiile energoeconome. Președintele a mai accentuat asupra necesității ameliorării climatului investițional în țară. „În prezent sarcina noastră este ca în decurs de trei, și nu cinci ani, Ucraina să intre în lista primelor 50 de țări din lume în privința climatului investițional favorabil”, a relevat Petro Poroșenko.